Generația care vine din urmă e vai de capul ei în proporție de 80%. Analfabeți în mare parte, ce să mai vorbim de oameni cu o cultură generală cât de cât. Ca de obicei, am fi tentați să dăm vina pe sistemul de învățământ. Eu aș spune că învățământul (din ziua de azi) contribuie într-o proporție de maxim 25% la clădirea unei educații decente. Restul cunoștințelor se acumulează în sânul familiei, în anturaj sau din experiențele proprii, din dorința de a afla singur lucruri noi. Dar când familia ta e formată din inculți, e destul de complicat să demarezi și să ajungi pe o treaptă mai înaltă. E greu să-ți dorești mai mult pentru că nu percepi mai mult. Concret, astăzi am fost martor la următorul dialog mamă-copil (femeia de 30 și ceva de ani, grasă, față de gospodină chinuită, copilul de cam șase ani un pic cam închis la culoare):
M: Hai că la Aurel Vlaicu coborâm!!
C: Cine e Aurel Vlaicu?
M: O stație, mamă…
Poate o să-mi spuneți că generalizez. Nu știu, așa o fi, dar din ce văd și aud zi de zi în metrou și pe stradă, nu mai zic de ce fel de comentarii apar pe go4it, sunt 100% convins că la acest nivel de cunoaștere se află foarte foarte mulți români. Peste trei sferturi. Dar oare mai contează cultura, într-o lume în care banul se obține mult mai ușor prin alte mijloace?
Am inteles ca romanii se lauda ca sint printre cei mai cultivati din lume….Mereu isi bat joc de nestiinta altora. Cum se potriveste una cu alta??
Ai înțeles? Nu pari că ai înțeles.
Am inteles ca romanii nu-s chiar asa destepti pe cit se dau!
Nimeni nu e chiar așa deștept pe cât se dă. Nu doar românul.
Nu am auzit nici un american sa zica: “Tare prosti sint romanii astia”, dar am auzit multi romani care au zis: “Tare prosti sint americanii”.
Asta pentru că nu au auzit de România.
Sint sigura ca sint tari de care nu am auzit, dar nu inseamna ca de aia nu-i fac prosti pe oamenii aia. Cu romanii e chestie de aroganta.
Da ce ba,
baaa
eu is analfabet si ce daca. cu cat is mai prost cu atat is mai fericit.
Lasati ma sa traiesc in prostie fericit decat in inteligenta trist
muha ha haaa
Ma semnez:
spider, cloige si curgean =))
Parcă văd imagini sumbre din viitorul apropiat:staţiile metroului din Bucuresti vor avea alte denumiri mai sonore ,aparţinând unor promotori de seamă a culturii româneşti:staţia Nicolaie Guţă,Piaţa Becali,depoul Minune.Şi atunci cu siguranţă tot românul va fi mulţumit.el îşi cunoaşte strămoşii.nu precum alţii
Te trailes bahtalo domnu cu saitu….scuzati semnatura lu baiatuuuu hala de mai davreme ….a vrut sa zica Spider Cloisca si Curgean.=)) Daca tot sunt aici…vreau sa ii dedic si melodia lu Romeo Fantastiku…Chikalaka,pentru el si pentru toti dusmanii cu mesaju…sa moara …de batranete…!!!
de unde ai scos cifra de 25%? ai ceva studii sociologice? sau ai auzit tu ca daca folosesti cifre, pari mai credibil?