Pizza Hut sucks (big time)

M-am gândit să iau eu prânzul la Pizza Hut, că nu mai trecusem pe acolo de foarte multă vreme. Cred că a fost una dintre cele mai proaste alegeri făcute de mine de la începutul anului. Nu vreau să-mi impun părerea, vreau doar să o expun, poate mai sunt şi alţii care au avut astfel de experienţe neplăcute.

Păi, să o luăm aşa. Una la mână, sunt o persoană care urăşte ipocrizia, prefăcătoria, cum vrei să-i spui. Iar chelneriţa peste care am avut marele “noroc” să dau era exact acel gen de persoană (un fel de Andreea Marin mai obscură). Avea un zâmbet de o falsitate greu de reprodus, dacă mă înţelegi. Mai bine se uita sincer (urât) la mine decât aşa. Nici măcar pricepută nu era. La o masă din dreptul meu, a scăpat de pe tavă băutura oamenilor şi a făcut ţăndări paharele. Apoi, cu o mutră total schimbată (de la zâmbete false a trecut la atitudine), arogantă şi impozantă, a cheamat la datorie spălătorul de podele, pişători şi căcăstori. Gata, simplu, s-a rezolvat.

Într-un târziu ajunge la mine să preia comanda. Vreau să comand o pizza care cică e la ofertă. Deşi pe foaie nu era specificat, talentata domnişoară cu mers de prinţesă musulmană mă informează că oferta este valabilă după ora 18 (atunci fiind aproximativ 15:30). Dar nu oricum, ci privind ceasul de parcă pierduse noţiunea timpului. În fine, comand o pizza suprema normală (dimensiune “normală” şi blat clasic) cu sos picant. Pula mea, îmi aduce după 15 minute o chestie scorojită şi amărâtă de ziceai că face parte din programul “Corn şi lapte”. Aşa se defineşte mai nou normalitatea. Putea frate să spună că-i mică, porcăria aia numai normală nu era.

Apoi, după ce că te uitai la ea cu lupa, ingredientele (nişte cubuleţe minuscule de carne, bucăţele de salam tăiate de la cotor şi nişte roşii fleşcăite) se situau undeva la centru. Un sfert din blat era arid ca deşertul Sahara - nici măcar scorpioni nu avea, măcar îmi făceam o amuletă ceva din coada lor sau vreun antidot din venin.

Şi, pentru ca meniul să fie complet (inclusiv latura de entertaining), la masa alăturată un boşorog afacerist era pe punctul de a fi falimentat de către o târfă îmbrăcată business (fustă scurtă de i se vedeau chiloţii fără să faci vreun efort) ce îi propunea să facă nu ştiu ce parteneriat. Yeah, sure. Moşul mai băgase şi nişte bere, sunt siiigur că a luat decizia corectă. Pentru nişte limbi în pizdă (că deh, de altceva nu cred că mai era în stare) o să umple buzunarele celui care a trimis-o pe “distinsa doamnă” la negocieri.

Între timp, cer nota de plată şi pentru că nu aveam mărunt am aşteptat-o pe neîndemânatică să ridice nota şi să-mi aducă restul. La plecare, nişte ţigani d’ăia de îi recunoşti de la un kilometru (după miros) îşi făcuseră intrarea triumfală sub atenta supraveghere a pândarilor de la Pizza Hut. S-au oprit şi ei să bea o apă plată, că doar a fost o zi toridă… chiar a fost, damn it!