Asistentele de la Spitalul Colţea - fantasy or reality?

Peştele este animalul meu preferat. Atât de mult îmi place încât azi dimineaţă am rămas cu un os în gât şi al naibii dacă voia să plece de acolo. Am încercat cu pâine, apă, pâine muiată în vin, mere acre, dar tot degeaba. Până la urmă m-am decis să mă duc la spital să scap de el şi unde altundeva dacă nu la Spitalul Colţea, acesta fiind prin zona pe unde îmi fac veacul.

Ajuns acolo, am început să scanez: bolnavi la greu, oamenii cu targa şi căruciorul, agenţi de pază, doctori pe faţa cărora se citea satisfacţia, doctori trişti şi… asistentele (sau doctoriţele tinere). Aici mi s-a oprit privirea şi altceva nici că am mai văzut. Cu câteva excepţii, parcă erau proiectate să-ţi sucească minţile - halate albe, unele descheiate ce lăsau să se întrevadă formele apetisante, pantaloni albi mulaţi, privire inteligentă, frumoase fără machiaj şi fără prea mult efort.

Am intrat la camera de gardă O.R.L. să scap de osul pricinos. Înăuntru, doctora, două alte femei de stăteau la calculator şi asistenta… un înger de fată. Pe cuvânt, nu era genul fotomodel, dar avea acel ceva după care tânjeşti toată viaţa… the catchy thing, nu ştiu cum să-i zic. Şi, pentru că “operaţia” a fost considerată una uşoară, doctora experimentată a pus-o pe frumoasa asistentă să-mi scoată osul din gât.

Probabil te aştepţi ca de aici să se nască o idilă sau ceva… o discuţie (sau imaginaţia mea a luat-o razna). Dar aşa ceva nu s-a întâmplat şi nici nu cred că se va întâmpla vreodată. Probabil că orice bărbat şi-ar dori o astfel de femeie însă puţini au parte de aşa ceva - de regulă (mai sunt şi excepţii) asistentele caută doctori sau bărbaţi care au tangenţe mai accentuate cu medicina (nu ăia de împing cărucioarele). Deh, Jurământul lui Hipocrate .