Vorbeam zilele trecute cu un prieten (cu diplomă de inginer în Transporturi) despre ultimul interviu la care a participat pentru un post în cadrul Ministerului Transporturilor. Tipul, extrem de supărat. Firesc, l-am întrebat de ce?
Una la mână – vrăjeala de doi bani şi durerea masivă în pulă a angajatorului. Iată ce rahaturi auzi pe acolo: “la stat, munceşti la fel de mult ca la firmele particulare, pe mai puţini bani, dar ai ocazia să te afirmi”. No shit! De parcă noi nu ştim cum merge treaba, de parcă eu nu am cunoştinţe care lucrează la CFR. Păi, la CFR trebuie să fii ori cretin ori mai viteaz decât Mihai Viteazul ca să stai mai mult de un an într-un gunoi de birou, cu o răspundere foarte mare, pe un salariu de 10 milioane (şef de gară).
A doua – salariul. “Noi, Ministerul Transporturilor, îţi oferim pentru început 530 RON. Va mai creşte el peste câteva luni, stai liniştit”. Măi să fie, dar parcă salariul minim la stat pentru un absolvent cu studii superioare se situa undeva la 900 RON. What the fuck? Să nu fi ştiut el să vorbească, să negocieze? Hmm…
Concluzia: frate, dacă nu ai pile să intri pe un post bine plătit la stat mai bine te duci să le donezi spermă, eventual în gură.
Observatie: acel salariu minim pentru studii superioare este numai pentru fraierii din sectorul privat. Functionarii publici au alte grile.
si te miri ca nasu pe tren e mai lacom la spaga ca un somalez la castronul de linte…
datorita lor ca exista cfr voi fraierii calatiri aveti cu ce sa va deplasati mai lacom ca voi calatorii ca umblati cum vreti mai aveti tupeu sa criticati nasii rusinica
eu am terminat o fac particulara iar la cfr nu e buna trebuie sa termin fac de transporturi ca sa fiu buna…sau sa am pile asa ca raman numai o simpla revizoare de ace
la cfr cel mai bine o duc nasii.Un nas pe zi isi scoate cel putin 200 ron inmultit cu 15 ture se duce undeva la 3000 ron pe luna plus salariu.se fura fratilor k in codru si te intrebi de ce nu e profit la cfr
ba pe tine nu degeaba te cheama vasile!se vede de la o posta ca bati campii, esti picat din luna dea binelea
o intra bercianu in ei|?
am si eu un of si-l spun in cunostinta de cauza: lucrez la depOUL dej calatori unde spre fericirea mea am un instructor fratilor vataf mare baiatul dupa ce lucram in niste conditii mizerabile si mergem cu frica in san la munca din cauza conditiilor de munca mai trebuie sa ne fie frica si de un prost care vine si urla la tine ca nebunu te baga si te scoate de parca ai lucra pe mosia lui tac-su,daca nu cotizezi la baiatu nu esti prieten cu el ti-a pus d-zeu mana in cap ,nu iti vine sa mai mergi nici la lucru si nici la scoala personalului ca aici ii alta poveste la scoala prietenii lui nu merg iar cand se face impartitorul tot prietenii au prioritate tu cel batut de soarta te alegi cu un turnus de c..plus injuraturile vatafului,nu il reclama nimeni de frica ,e pupincurist si directorul de regionala il crede doar pe el,noi ceilalti fara pile vai de mama noastra!!!!!!!am vrea sa scapam de el dar cum? dl instructor aurel b e mare fratilor are pile baiatu si cred ca si dir. de regionala se teme de el asta scuipa pe gura otrava nu vorbe am scris aceste randuri poate le citeste cineva si se sesizeaza sansele sunt putine dar macar mi-am spus si eu oful!
HUOOOOOOOOO!PUPINCURISTILOR SI VATAFILOR DE CURTE VECHE !!!!!!!!!!!!!!!!
INTREBARE: CAND V-A SCAPA ROMINIA DE ASEMENEA OAMENI CA SEFII SINGURI NU FAC ASTA LE PLACE SA FIE PUPATI IN C.. SI BAIATUL SE STRADUIESTE MULT!!!!!!!!!!!
raspuns pentru gina : la sa facultate ce ai vrea sa lucrezi? zi mersi ca ai loc si la ace! daca erai buna faceai o facultate la stat, ne facultate particulara, la particulara fac toti prostii, vinzatori din buticuri, croitorese, ambalatoare de oua…
bine le fac!!!!tocmai se organizeaza un concurs in 03.03.2009 la craiova ca nasi de tren sau casiere ,examen dat din matematica si romana de-a XII-a.haha ,Spagi la greu,actuali nashi de tren care-si iau alte spagi decat oficialele spagi ale nasilor feroviari,examene plagiate,oameni ratati,ce sa mai vorbim???
rEPREZINT pd-L-UL DAR MI-E RUSINE CU OAMENI CA BERCEANU
OARE E PUS ACOLO CA MARIONETA?OARE NU0I ADUCE NIMENI LA CUNOSTINTA CE SE INTAMPLA IN TERITORIU?
PACAT!!!!!!!!!!!!!MARE PACAT!!!!!!!!!!!!!!!!!!
raspuns pentru Bio : baiete esti mai prost ca noaptea
)))))
))) esti mai prost decat Becali =))))
te lauzi ca ai facut facultate la stat
daca nu te pricepi taci ****’, nu critica pe altu ca a facut facultate privata
))
asa sa trecem la subiect … se scrie VÂNZĂTOR idiotule nu vinzatori looooooooooooooooool
ai facut facultate la stat
))))) vai de tine….. +alte greseli…
prost….
mafie si la cfr ca in toate domeniile de activitate din tara asta minunata, locuita si condusa de niste rahati.pacat ca nu am fost noi exterminati.suntem cel mai infect popor din europa, niste lingai si profitori.
banii stransi de nasi se impart la nivel regional (sefi divizii, sefi servicii, directori) si mai apoi ajung biruri in minister ( directori, secretari de stat )etc.nu e pus in functie niciunul intamplator, ca si berceanu, oricine ar fi fost in locul lui tre’ sa stranga banuty pt.campanii si tre sa cotizeze fratilor.de obicei posturile se cumpara cu banii inainte, dar anul asta e special.nu va mai lamentati degeaba.toate firmele capusa (salubrizari, reparatii, manipulanti,etc)sunt ale lor cu interpusi diversi ( transpirati de lideri de sindicate care sunt niste analfabeti si care la randul lor sunt manjiti si cotizeaza).ce putere si prestanta poate avea un director, daca i se spune in fata de un maistru sau instructor cu 7 clase si profesionala facuta cu branza si palinca, ca ei l-au pus ei il dau jos????
romani=mizerii, dejectii
Alo M.T terminati cu atestatele cu aceasta japca din moment ce am dat un examen acum 5 ani acum in loc sa fie reinoit normal precum permisul nu la ARR se da iar examen se face iar scoala de ce , ca sa iti mai ia inca 1000 de RON ca asa fac ei buzunarul mare pe ceva ce in EUROPA nici nu este cerut dar noi suntem in ROMANIA si suntem mai cu mot trbuie sa luam bani cu sutele in loc sa punem o taxa de preschimbare.Traim intro tara de de tot rahatu in care apar tot felu de instituti care nu stiu cum sa te jupoaie sub aripa protectoare a unora care se numesc guvernanti.Domnilor ajunge terminativa gata cu jaful asta cind un salariu minim este de 600 cum dracu pentru niste hitoage fara nici o valoare platesti 1000 cum explicati asta mai hotilor, DOAMNE te rog mai trimitel pe TEPES inca o data ca nu se mai poate cu astia
toate comentariile sunt adevarate dar hotia nu se opreste aici ; au inceput de nu ne mai dau salariile si suntem amenintati k ne dau afara k n-au bani. Pai unde p…a mea sunt banii fratilor k la mine nu sunt Paiata aia de Berceanu il doare-n cur si o bate-n cap cu autostrada de park maine-i gata.Unde lucrez eu e raspundere dar ei nu au treaba,cerem materiale nu au sau aduc de proasta calitate cand iti spui oful se uita la tine si spune : adu tu altele mai bune. ar mai fi multe de spus dar trebuie sa ma duc la bancomat sa vad dak s-au bagat banii.
Vedeti voi, noi toti suntem niste cretini, in primul rand ne lasam furati de toti, si noi la randul nostru incercam sa furam cat putem. Avem o gramada de taxe, toate firmele de monopol fac ce vor, chiar daca noi ramanem consumatori activi si paltim ca prostii, ca na, le merge. Sunt tanar, am 23 de ani, lucrez intr-o firma care colaboreaza cu MT, ce sa va zic, prin Palatul CFR s-au facut cateva schimbari de cand a venit berceanu, dar de normal, ca la inceput, revin lucrurile apoi pe cursul “normal”.
Am un discurs lipsit de coerenta, asta se poate datora scarbei pe care mi-o provoaca tara asta. Inteleg ca statul trebuie sa aplice taxe si impozite pentru a exista practic ca institutie, dar nu inteleg de ce 3 milioane de angajati in sistemul privat trebuie sa tina in spate in jur de un milion jumatate de bugetari si…. practic toata tara. In toata lumea politica fiscala s-a relaxat, numai la noi ne cresc taxele, gazele, benzina nu se ieftinesc, desi asa ar trebui odata ce pretul unui baril de petrol a scazut de 3 ori. Am studiat de aproape si tot ce inseamna UE, acum imi dau seama ca ei castiga de pe spatele nostru. NOI, imensa piata de desfacere, Noi vaca de muls a tuturor. Propun un regim dictatorial, intarirea sistemului de justitie si sa le mai taiem cate o mana la hotii care ne fura in continuare.
PS: cu prima ocazie ma car din tara asta de rahat, te-or fura si in alta parte, dar la noi se trece peste orice limita si noi zambim si credem ca asta e normalitatea unui stat de drept…
bio esti un prost ,mai bine inveti gramatica limbii romane si dupa aceia vb de altii
E dezordine in tara asta!Am terminat scoala de Impiegati de Miscare si mi-am dorit dintotdeauna sa urmez meseria asta,este al treilea an de cand astept sa ma angajez,am depus cereri de angajare si am batut drumuri peste drumuri,dar nu ma baga nimeni in seama, de ce, ca nu dau spaga…!!!?cred ca asta e…!si am doar 22 de ani,ce sa mai speri de la tara asta si sistemul asta de rahat…!rusine…!
Mda…Lucrez in acest sistem numit CFR Calatori S.A. de cativa ani si, intr-adevar, dinu are dreptate.Am terminat o facultate de profil (Facultatea de Transporturi) si pentru un salariu de mizerie faci tot felul de lucruri marunte si ai un program de tot plansul.Toti prostii care au pile sau care dau spaga avanseaza in functii iar eu…nimic! Multi care au pile stau frumos intr-un birou si joaca “solitaire” in timp ce eu alerg de nebun si fac munca altora (deh,daca n-am pile!) Ar fi multe de spus despre aceasta companie de stat care ar trebui reformata din temelii.Sunt multi economisti in CFR care sunt angajati pe functii de ingineri.Pai,ce sa stie ala despre CFR?Si se mai intreaba lumea de ce nu merg trenurile cum trebuie…Astia ar trebui dati afara!!