Costinesti 007 – 7 ore, 7 zile, in 2007

Să-ţi spun câte ceva despre cum a fost la mare (Costinesti) în cele 7 zile petrecute acolo. În trenul personal mi-am consumat o bună parte din resursele energetice, asta pentru că drumul a durat (cred) 7 ore, timp în care nu doar că nu am închis un ochi, dar am mai stat şi în picioare.

Ajuns în Constanţa, am căutat repede un maxi-taxi. Gigi şoferu’ necunoscut m-a îndrumat către locaţia de unde microbuzele umplute până la refuz plecau către “exoticele” plaje autohtone. Tipa din faţa mea nu a apucat să se bucure de priveliştea minunată pentru că un individ închis la culoare (“not black, just darker “) a lăsat-o fără ţigări, telefon, bani şi acte. Pe bune.

Norocul a fost de partea noastră în Costineşti, am găsit repede cazare, la vreo 15 minute de mers pe jos până la plajă. După ce am sforăit câteva ore – fuga la nisip. Plaja era jegoasă, plină cu chiştoace, sticle, cutii, pahare de plastic, şerveţele îmbibate de ketchup, maioneză şi bale ale ţărănoilor care s-au şters la bot de şaorma, dar nu s-au mai obosit să le arunce la coş. În fine, nici nu mă aşteptam la ceva mai bun. M-am aruncat în mare şi mi-am pus în gând să ignor toate aspectele negative.

Pe faleză, mi s-a parut ciudat că unele terase erau full de clienţi, iar altele pustii. Pesemne că exista un cod extrasenzorial al oamenilor ţepuiti la nota de plată sau cu haleala (cantităţi necorespunzătoare, mâncare împuţită etc.) astfel încat clienţii se orientau către localurile cât de cât acceptabile. Au existat însă şi două excepţii: “Sombrero” şi “Fiţoşica“. Prima vindea “crochete mexicane”, adică nişte cocă prajită cu tot felul de sosuri de ţi-era mai mare greaţa, iar a doua gogosi, înecate în cel mai nenorocit ulei, peste care varsa chestii colorate (topping-uri) super cancerigene. Lumea se înghesuia ca la urs de parcă cine stie ce bunătate se dădea.

Totuşi, probably the worst tavern in Costinesti este “La Francezu” şi tare rău îmi pare că nu i-am facut o poză. Nimeni nu se ducea acolo, în boxe gâjâia maneaua non-stop, daca nu de pe casetă, sigur din gâtlejul horcăit al unor cioroi extrem de dubiosi. Patronul (“Francezu”) era un ţigan gras ce se îmbrăca în fiecare zi cu aceleaşi haine şi vindea telefoane ciordite în spatele dughenei.

Tarabele nu mai are rost să spun că erau pline cu suveniruri and shit.

Într-una din seri am mers la o discotecă (The Ring mi se pare că se numea) unde au concertat băieţii răi de la BUG Mafia. A fost destul de cool, mai ales că ne-a prins ploaia şi prietena mea a racit. Bine ca i-a trecut repede şi s-a prezentat în formă la sesiunea foto de la malul mării.

Un sfat de final: evită să mergi cu trenul, indiferent ca e rapid sau IC, se circulă îngrozitor. La întoarcere nu am găsit bilete cu loc şi nici nu am mai cumpărat. Traiască naşu’.

Iată şi câteva poze: