In cautarea fericirii

Exista si un film cu acelasi titlu. Multe altele au fericirea drept subiect principal. Dar eu nu vreau sa scriu despre filme, doresc sa va impartasesc cate ceva din povestea vietii mele raportata la fericire. Nu mai este mult pana voi implini un sfert de secol si simt ca in loc sa ma apropii de ea, ma departez din ce in ce mai mult. Oare de ce?

Ma intorc in timp si imi amintesc de primele mele serbari, de pe la varsta de cinci, sase ani. Am gasit si o poza pe care acum o privesc si zambesc. Multi copii, inocenta si bucurie fara margini. Peste 12 ani, majoratul. Lume multa, idile, muzica, dans, bautura si din nou, bucurie. Am intrat la facultate, iar primii trei ani au fost presarati cu nenumarate momente de neuitat, bune si rele. Poate intr-o alta zi o sa va povestesc vreuna mai de pomina. In anii de facultate am avut multe “probleme” cu fetele, cu banii, cu visele ce se conturau si se destramau foarte repede, si incet incet am inceput sa realizez ca viata nu este doar un cantecel in surdina. Dezamagiri, iubiri neimpartasite, senzatia de singuratate, nopti pierdute cu examenele, dar si nopti fierbinti - au tinut capul de afis. Totusi, aveam inca acea senzatie placuta de implinire in suflet. Ca sa ma intelegeti mai bine, ganditi-va la sentimentul ce va cuprinde in momentul in care reusiti sa va atingeti un tel important, sau cand cineva va face o surpriza placuta.

Un profesor din facultate (cu experienta in domeniu, dar si cu scoala vietii) spunea odata la un curs: “In viata, daca ai capacitatea sa o privesti obiectiv, o sa realizezi ca putine sunt momentele de placere, prea multe cele de durere, suferinta. Trebuie sa va bucurati din plin de cele bune!“. Pana in prezent, ii dau dreptate.

Viata mea s-a schimbat radical in anul IV de studii. Cunoscusem destui studenti care lucrau pentru a plati caminul si a avea un minim necesar, dar si multe persoane de bani gata care aveau aproape tot ce-si doreau la nas, fara sa miste un deget. Simteam ca trebuie sa fac ceva pentru a sta in rand cu ceilalti mai ales ca, in acelasi timp, intalnisem iubirea vietii mele. M-am hotarat sa ma angajez. Flamingo Computers, desi era liderul pe piata IT Hardware din punct de vedere al vanzarilor, dadea niste salarii mizerabile. Nici seful direct sau angajatii cu experienta nu castigau foarte mult. Am acceptat din “dragoste” pentru calculatoare. Pe masura ce capatam experienta imi doream din ce in ce mai multi bani si aveam tot felul de nemultumiri. Focul iubirii ardea intens, dar serile in care ma gandeam la viitor si la dificultati imi intunecau de multe ori gandirea. Cea mai mare frustrare era legata de faptul ca eu muncesc si studiez mai mult decat altii, iar unele persoane cu o situatie financiara foarte buna ma priveau de sus, cu toate ca multe dintre ele erau adevarate capete seci. Pe langa asta, imi doream foarte mult sa termin facultatea, serviciul (locatia si programul) imi statea in cale. Am plecat. A urmat o scurta perioada de relaxare, apoi problemele s-au accentuat. Asupra mea erau presiuni de pretutindeni. Parintii, prietenii, cunostintele cu sau fara bune intentii, toti aveau ceva de comentat. Ca nu lucrez si nici scoala nu fac, ca nu am nici un viitor, ca altii la varsta mea uite ce au realizat etc. Am indurat calvarul pana cand a inceput noul an universitar. Imi propusesem sa-mi iau toate examenele, sa uit de ce spun toti si la sfarsit sa ma prezint ca un invingator. Am reusit, dar aproape ca uitasem ca sunt inca tanar, prietena si parintii mei (pana la urma) au fost singurii care au fost alaturi de mine si m-au ajutat in clipele grele. Nu mai stiam ce e ala un restaurant, beam bere ieftina, fumam tigari proaste, in locuri cel putin dubioase. “The eye of the devil” (banul) ma privea de undeva. Intre timp, imi formasem o parere controversata despre bani: odata ce ii simti, iti doresti din ce in ce mai multi si daca nu ai grija, or sa ajunga sa fie unicul tau scop in viata. Iti aduc o satisfactie draconica, te fac sa uiti de modestie, sa uiti de unde ai plecat, sa uiti adevaratele valori ale vietii. Nu zic sa nu ii ai pentru ca nu poti sa traiesti fara ei, dar subliniez, ai grija cu banii.

O noua provocare (sau mai bine zis oportunitate) s-a ivit si nu puteam sa o refuz, suna incantator. M-am angajat la Media Pro, unde conditiile de lucru si salariile sunt net superioare. Insa problemele au ramas constante. Nu stiu ce sa mai cred, iarasi sunt nopti in care imi rasuna in ureche laudarosenile bogatanilor, ma gandesc oare in viitor ce o sa fac? Asteptarile sunt mari, iar eu sunt atat de mic in aceasta lume… Vorbesc la telefon cu iubita mea si in loc sa-i spun vorbe frumoase, incep sa-i insir toate frustrarile mele. De fapt, ce imi doresc eu? Stiti ce vreau? Sa fiu fericit. Ce ma face pe mine fericit? Sa fac persoana de alaturi fericita. Cum sa o fac fericita, cand ea este total opusul meu? A avut, are si va avea totul asigurat, pe cand eu sunt dupa cum bate vantul.

“Trecator, visator, ma lasi sa ma nasc si sa mor” - Vita de Vie - Lasat Pustiu (Egon, 2007)