Nu mi-e frică, nu mi-e frică de Bau Bau (a.k.a. Porcina Gripa)

Antena 3 atinge culmea penibilului

Iată “cioclii” sau “ulii” de care vorbea Cabral – redactorii de la Antena 3. Băieţii cu condei au scris încă de pe 27 octombrie o ştire cum că actorul Gheorghe Dinică ar fi decedat, iar acum urmau să aştepte derularea evenimentelor pentru a publica sau nu ştirea. Doar că un redactor/editor amator a publicat ştirea pe site, fără să modifice titlul în care se specifica interdicţia de a o publica. Asta în condiţiile în care oricum faptul este incert. Penibil!

Concurs go4it – câştigă o licenţă de Windows 7

În fiecare zi, până pe 26 noiembrie, ai şansa de a câştiga o licenţă Windows 7 Ultimate. Intră pe go4it, răspunde corect la întrebare şi spune-le prietenilor să-ţi ţină pumnii la tragerea la sorţi. La sfârşitul concursului, participi automat şi la marea extragere în urma căreia te poţi pricopsi cu un laptop Acer cu ecran 3D. Baftă!

Dincolo de limite e o nouă limită

“Dincolo de limite“  e o temă propusă de LG pentru a sprijini elevii cu talent artistic de la Tonitza. Am acceptat provocarea pentru că dacă o opinie valorează cât o pictură, atunci merită expusă. Desigur, nu e vorba de o pictură celebră, la fel cum opinia mea nu este una de marcă. Voi vorbi pur şi simplu despre limite, mai exact cum văd eu acest concept.

În primul rând, contrar opiniei generale care vede conceptul de “Dincolo de limite” drept ceva pozitiv (autodepăşire, sacrificii pentru atingerea obiectivului suprem ş.a.m.d.), eu merg către minus infinit, deci consider limita o barieră negativă.

Iată câteva referinţe - performanţele atletului Usain Bolt sau ale înotătorului Phelps sunt nişte nimicuri pe lângă capacităţile unui bărbat din antichitate. Cu arta e mai dificil, căci arta nu se cronometrează şi nici nu se măsoară.  Poate greşesc, dar oricum ar fi, performanţele unor oameni excepţionali nu trebuie să devină un standard pentru cei obişnuiţi. Un exemplu:

Dacă Bill Gates a ajuns mare fără studii superioare, nu înseamnă că şi tu vei ajunge ca el dacă renunţi la studii.

Sunt o mulţime de factori care influenţează viaţa ta, favorabili, mai puţin favorabili şi deloc favorabili. Uneori, succesul depinde de o scânteie, de o oportunitate şi atât. Poţi să fii cel mai obscur individ din lume sau poţi să fii acel nume pomenit pe buzele tuturor zilnic. Un nimic poate transforma nimicul în succes. Şi invers, un nimic poate transforma succesul într-un nimic.

Teoretic, nu există limite. Deci, şeful te poate stresa din ce în ce mai mult încurajându-te să-ţi depăşeşti limitele – până când or să-ţi plesnească venele.  O femeie îl poate aştepta pe Făt Frumos până moare. Un bărbat poate alerga după femeia pe care a visat-o toată viaţa şi când o să o ajungă va primi un sincer “nu mă interesezi”. OK, sună rău.

Hai să trecem dincolo de limite, să nu fim laşi. Iată cum arată situaţia. Şeful va fi încântat că ai făcut un mare efort şi ai crescut productivitatea… Ghici ce? Îţi va cere şi mai mult. Şi nu neapărat în schimbul unor mai mulţi bani. Iar chiar dacă îţi oferă un super salariu, la un moment dat vei ceda. Munceşte tu să spunem 14, 15 sau 20 de ore efective pe un câţi bani vrei, dar pe o perioadă specificată (nu la modul că muncesc o lună şi apoi fug cu banii) şi să vedem ce se alege de tine

O tipă se combină în sfârşit cu tipul pe care îl visa noaptea— şi… dezamăgire… nu e ca în vise. Nu are mai nimic din ce îşi imagina fata: nici bani, nici caracter, nici penis.

Un bărbat aleargă după femeia ideală şi o găseşte… culmea, fata spune: “pe tine te vreau”. That’s the happy end

Ideea este că dincolo de limite există şi reuşite şi eşecuri. Şi peste toate, o nouă provocare. Pentru că nici femeia de carieră, nici femeia sentimentală şi nici bărbatul idealist nu se vor opri după ce şi-au îndeplinit obiectivul.Va urma o nouă misiune… o nouă limită… un nou motiv de agitaţie.

Oare nu ar fi mai bine să trăim simplu, fără să ne dorim să depăşim nişte limite? Chiar credeţi că depăşiera limitelor ne face mai fericiţi? Eu unul sunt convins că nu. Şi asta o spun pentru că e o experienţă cu care am avut de a face. De mai multe ori. Am stat de fapt să mă gândesc ce m-ar face cu adevărat fericit. Dar asta e în afara subiectului, poate cu altă ocazie o să intru şi în astfel de amănunte. Între noi fie vorba, acea ocazie nu va exista, pentru că pe prea puţini îi interesează ce îl face pe altcineva fericit sau nu.

Categoria grea…

Banderas câştigă detaşat, urmează Iancu Jianu şi Athos. Unirea se încadrează in extremis în top

Ce preferi? Poiana sau Muiana?

Fata din reclamă a minţit. Sper ca măcar tu să fii sinceră.

Iată ce îşi doreşte de fapt duduia:

Nemții au călcat primii pe Lună!

Și nimeni altcineva nu a urmat…

Valul de prostie care vine din urmă

Generația care vine din urmă e vai de capul ei în proporție de 80%. Analfabeți în mare parte, ce să mai vorbim de oameni cu o cultură generală cât de cât. Ca de obicei, am fi tentați să dăm vina pe sistemul de învățământ.  Eu aș spune că învățământul (din ziua de azi) contribuie într-o proporție de maxim 25% la clădirea unei educații decente. Restul cunoștințelor se acumulează în sânul familiei, în anturaj sau din experiențele proprii, din dorința de a afla singur lucruri noi. Dar când familia ta e formată din inculți, e destul de complicat să demarezi și să ajungi pe o treaptă mai înaltă. E greu să-ți dorești mai mult pentru că nu percepi mai mult. Concret, astăzi am fost martor la următorul dialog mamă-copil (femeia de 30 și ceva de ani, grasă, față de gospodină chinuită, copilul de cam șase ani un pic cam închis la culoare):

M: Hai că la Aurel Vlaicu coborâm!!

C: Cine e Aurel Vlaicu?

M: O stație, mamă…

Poate o să-mi spuneți că generalizez. Nu știu, așa o fi, dar din ce văd și aud zi de zi în metrou și pe stradă, nu mai zic de ce fel de comentarii apar pe go4it, sunt 100% convins că la acest nivel de cunoaștere se află foarte foarte mulți români. Peste trei sferturi. Dar oare mai contează cultura, într-o lume în care banul se obține mult mai ușor prin alte mijloace?

Cum lansează Diverta un produs sau cum să dai chix şi să fii penibil

Organizezi un eveniment de presă şi eventual inviţi şi publicul, până aici nimic anormal. Dar:

• nu suni jurnalistul cu patru ore înainte de eveniment pentru a-l invita ci anunţi şi tu cu două, trei zile înainte;
• când jurnalistul ajunge la faţa locului, pui nişte oameni la intrare care să-l primească şi să-l îndrume dacă e cazul. Concret, am ajuns acolo şi nu doar că nu era nimeni la uşă, dar angajaţii habar n-aveau că este programat un eveniment de presă. După ce m-am învârtit 10 minute prin ditamai magazinul, am reuşit să dau de tipul care a făcut prezentarea. Nici măcar acum nu ştiu cine e, şi de aici trecem la următorul  punct;
• când eşti organizator şi întâmpini  un jurnalist, câtă vreme nu eşti o domnişoară cu rol decorativ, spui şi tu cine eşti şi care e rolul tău pe acolo;
• nu amâni cu o grămadă de timp evenimentul pentru că au venit prea puţini oameni;
• te asiguri că oamenii responsabili cu sonorizarea sunt în regulă. Cei de la Diverta nu păreau a fi existat – de aici microfonii supărătoare, amplasarea necorespunzătoare a boxelor ş.a.m.d.
• la plecare, înmânezi jurnaliştilor mapa de presă. Dacă nu, trimiţi măcar materialul pe mail.

Nici acum nu a sosit (de săptămâna trecută) comunicatul şi chiar dacă ar veni într-un târziu subiectul e deja expirat. Sigur, puteam să caut în alte surse, puteam să scriu din notiţele mele – dar aici e vorba de cu totul altceva, de nişte lucruri despre care în mod normal nu ar trebui să discut. Cazul de faţă e o excepţie. Am fost la multe conferinţe de presă şi niciodată nu s-a întâmplat să am parte de un asemenea show de amatori.

Shit!

Aseară am închiriat “Insula doctorului Moreau” (1996), un film atât de prost încât mi-e și rușine când mă gândesc că trebuie să-l returnez și or să vadă ăia ce alegere înțeleaptă am făcut. Cred că e cel mai prost film cu actori buni: Marlon Brando și Val Kilmer. Ceva mai devreme am aruncat un ochi pe imdb.com să văd ce se spune pe acolo. Un film de nota 4. Nici măcar nu merită să intru în subiect. Dar hai, fie, foarte pe scurt.

Marlon Brando este un doctor nebun (Dr. Moreau), retras pe o insulă îndepărtată unde face niște experimente ciudate pe animale – își dorește să le transforme în oameni. Dacă îi reușește sau nu, mai bine nu încercați să aflați.